Cânepa, înger sau demon
Adorată de unii, înfierată de alții, cânepa, probabil, este planta cea mai antagonizată de pe planetă. Suficient de infricoșătoare încât să fie interzisă prin lege dar suficient de tentantă încât, statistic, peste 160 de milioane de oameni să riște consumând-o, în ciuda restricțiilor dure. Despre ce vorbim aici?
Câteva elemente introductive controversate despre cânepă
Să clarificăm de la început, pentru că pe internet, din 7 siteuri pe această temă, vom găsi 7 păreri diferite. Vom vorbi despre acea cânepă care chiar nu are nicio vină în a fi detestată și repudiată.
Soiurile de cânepă sunt 4 mari și late, mai exact 3+1. Cannabis indica, Cannabis ruderalis și Cannabis sativa, cu subspecia sativa (ssp. sativa). Ca să încheiem rapid cu ceea ce este ilegal, în majoritatea țărilor, legea incriminează de fapt o anumită substanță, tetrahydrocannabinolul (THC), din compoziția acestei plante, și doar astfel se justifică interzicerea ei. În fapt, planta suspectă este dusă la laborator și dacă se constată că depășește concentrația de THC permisă prin lege, se poate fabrica un dosar penal persoanei în cauză. Această substanță, tetrahydrocannabinolul, este prezentă într-o rășină care apare pe inflorescența plantei ajunsă la maturitate, la femele și doar la primele 3 specii, ssp. sativa fiind cea incriminată fără nici un sens. La prima vedere.
Populația țărilor din blocul fost comunist, printre care și România, neavând de-a face cu drogurile datorită pedepselor drastice și a modului de gândire atent selecționat, nu și-au format un vocabular mai selectiv, pentru ei cânepă, marijuana, cannabis fiind tot aia. În țările care nu au beneficiat de internaționalism există o denumire pentru așa zisa ssp. sativa, anume hemp, sau cânepa industrială.
Cânepa industrială și parcursul său istoric
Ssp. sativa este o plantă minune și au existat epoci în care absența ei ar fi fost de neconceput. Dacă păturile sociale privilegiate aveau acces la țesături fine de mătase, postavuri de calitate și blănuri din pădurile Siberiei, țăranii aveau întotdeauna o plantație de cânepă, pentru că de la cel mai umil lucrător al pământului, țărani și până la mari gospodari, aveau așa zise cânepiști. Pe actualul teritoriu al României, găsești inclusiv denumiri de zone din vecinătatea unor localități din mediul rural: «La cânepiști», de pildă în special în în Bihor, Sălaj și în zona centrulă a Ardealului, pentru că aceste cânepiști erau locații care rămâneau foarte mulți ani pe același loc și astfel denumirea lor se statornicea. Aceasta fiindcă nu se practica rotația culturilor, mai ales că terenurile pentru cânepiști erau mai rare. La cânepă se cere o anumită uniformitate a terenului, atât necesitatea ca acesta să fie plat, cât și importanța din punct de vedere al fertilității.
Culturile de cânepă se fertilizau într-un anumit fel. Era cultura numărul unu. În perioada medievală, principalele culturi erau de cânepă și nu de grâu, aceasta pentru că toată familia trăiau de pe urma cultivării ei. Astfel, cânepa se folosea pentru confecționarea articolelor de îmbrăcăminte, din ea oamenii își croiau lenjeria de masă, de pat și toate țesăturile din casă. A urmat apoi evoluția în finețe, în tipul de profil, în tipul de tors, amestecul de pânzeturi, combinarea acestora cu bumbacul și chiar cu mătasea.
În acele vremuri, îngrășământul de bază era gunoiul de oaie bine fermentat, lăsat ani de zile înainte de a fi împrăștiat pe sol. Această metodă de îngrășare a parcelelor cultivate cu cânepă a durat din perioada medievală până în 1950-1960.
Cânepa ca și plantă este o cultură ușoară, exceptând momentul recoltării la cânepa de sămânță, când există problema lipsei de combine cu care să se facă recoltarea acesteia. Dar la cânepa de fuior nu sunt probleme în prezent în acest sens. Ea se poate tăia cu windrovere (combine specializate). Pe suprafețe mici, înainte vreme, țăranii o recoltau manual în două faze: cânepa de vară și cânepa de toamnă, cânepa având două momente de maturare diferite. Plantele masculi sunt cânepa de vară și plantele femele sunt cânepa de toamnă. Femeia punea mâna pe fiecare plantă și o smulgea și avea ceva de smuls, fiindcă densitatea de semănare mergea până la 800 de plante germinabile pe metru pătrat. Cu cât era mai deasă, cu atât era mai bună, de mai bună calitate. Într-o astfel de plantație de cânepă aproape nu intrai, atât de deasă era.
După recoltare, cânepa se lăsa un timp oarecare la uscat, crudă, după care se ducea la topit. Snopii de cânepă erau ținuți în apă de baltă sau apă de râu. În baltă unde era nămol și unde apa se încălzea de obicei de la Soare, prin încălzire naturală, fibra ieșea mai albă și mai moale, în urma procesului de topire. Dacă o topeai în apă curgătoare, în apă mai rece, cu temperatură variabilă, acolo fibra ieșea mai aspră și nu era atât de lucioasă. Dacă rupeai cânepa verde, rămânea o fibră galben-verzuie, însă după topit, fibra ei devenea albă, albă-cenușie sau albă-argintie, sau galbenă.
Statul în apă făcea ca fibra să se desprindă cu ușurință de pe țesutul lemnos. Fibra se află în afara tulpinii, dar ea este prinsă prin lignină și pectină. Acestea sunt două substanțe care atunci când intră în contact cu apa și cu compoziția minerală din apă, se desface pectina și lignina ceea ce ajută la desprinderea fibrei de pe lemn. După ce se scoate cânepa pusă la topit, se spală, după 10-15 zile, interval care depinde și de temperatura apei, căci dacă este mai caldă, timpul este mai scurt, iar dacă este mai rece, durata crește. În oricare din situații, când oamenii scoteau cânepa de la topit, se spălau tulpinile acelea topite, după care se punea la uscat. Se realiza un întreag ritual, pentru că aceasta nu se usucă foarte simplu. Se usca la Soare, după care se melița (n.red. reprezintă acțiunea de a zdrobi și a curăța cânepa și inul de părțile lemnoase cu ajutorul instrumentului numit meliță, pentru a alege fuiorul sau pentru a obține câlții). Melița era un instrument în care puneai snopul de cânepă topit și uscat, după care era bătut cu mâna. În gospodărie se folosea o meliță făcută din lemn cu care băteai și toată puzderia aceea a lemnului pur, până când se separa toată de fibră și fibra rămânea undeva într-un caier, brută. Așadar, se obținea fibra aceea albă, alb-argintie, care apoi trecea printr-un întreg proces, în care se pieptăna cu un tip de piepteni speciali. Prin pieptănare se extrăgea fibra scurtă sau câlții, căci exista și fibră scurtă, iar restul era fuiorul. Fuiorul era de obicei fibra lungă, care putea ajunge până la un metru, un metru și jumătate, chiar mai mult și care apoi se peria, trecea printr-o serie de perii și se făcea caiere.
Caierul de cânepă era ca și caierul (n.red. mănunchi) de lână când se punea în furcă. Femeile de la țară încă mai torc, dar din păcate s-a cam pierdut acest obicei. Exista caierul de fuior de cânepă sau de câlți. De obicei din câlți se făceau saci și alte produse, dar din fibră se făcea de obicei țesătura fină, țesătura principală și de cele mai multe ori toarcerea nu o făcea numai gospodina în casă. De obicei era multă cânepă și se făceau acele așa zise clăci. În satele medievale, erau mai mulți țărani care aveau cânepă, cei care aveau mai puțină și-o făceau mai repede, dar marea majoritate a cultivatorilor de cânepă așa o torceau, prin clacă. Pe raza unui sat puteau să fie simultan și 5-6-10 clăci. Caierele se împărțeau în funcție de câtă cânepă avea gospodăria respectivă, la 20-30 de femei din sat și li se dădea un termen de 15-20 de zile, sau până la data unei luni, care obicei era în prinsul postului Crăciunului. La data stabilită gazda dădea o masă și fiecare venea cu ce a tors, așa-numita torsură. Cu acel prilej gazda, organiza o horă. De aceea, această etapă era necesar să finalizeze la prinsul postului, ca să poată juca și hora, pentru că în post nu se putea face aceasta.
Rivalitate la torsul de cânepă
Oamenii făceau eforturi să facă să iasă un fir de foarte bună calitate, pentru că era și o competiție între femei. Când mai multe dintre ele torceau, ghemurile respective se aduceau la gazdă și fiecare știa de unde a provenit torsura. Și atunci i se ducea vestea celei care a tors cel mai bine: „Domne, aia nu toarce bine“, „Cealaltă nu toarce uniform“, „Aia nu toarce repede“, „De la anul mergem dincolo, pentru că e o femeie extrem de serioasă care toarce subțire, un fir de foarte bună calitate“.
După tors, urma înălbirea și tratarea cu cenușă a fibrei, pentru înălbirea cânepii toarse, care se transforma în jurebii (n.r. fascicul de ață), era un rășchitor (n.r. unealtă pe care se deapănă firele textile de pe fus sau de pe ghem, pentru a le face fascicule), în care se înșiră firele și din acelea rezulta jurebia de cânepă, pentru că există și jurebie din fibră de lână. Jurebia sunt fibrele acelea care au fost trecute pe acel rășchitor, într-un anumit fel puse pe el. Ei bine, acele jurebii se puneau într-un cazan, peste care se punea o pânză și peste care se punea cenușă, pentru că la vremea aceea nu exista vreo substanță pentru a fi spălate, ci totul se făcea cu cenușă de sobă. Dar și cenușa provenea de la un anumit tip de lemn, fag, stejar, de obicei de esență tare, nu de esență moale. După ce se punea cenușa, se turna apă opărită peste cenușa respectivă și se lăsau fibrele acolo aproape o zi sub leșia respectivă. Cenușa, datorită clorurii de potasiu și a oxidului de potasiu, prin amestecarea cu apă fierbinte se transforma într-un fel de leșie, după care fibra aceasta leșiată se scotea, se spăla, se bătea cu maiul (n.r. unealtă de îndesat, cu care se băteau textilele), după care se punea la uscat. De acolo cânepa se ducea pe vârtelniță (n.r. unealtă de lemn cu ajutorul căreia se deapănă firele de cânepă), tot așa o unealtă făcută din două în cruce, cu niște cuie la capete și în care se puneau aceste jurebii și se transformau în gheme. Deșirai practic jurebia și o puneai în gheme. Ei bine, ghemele respective erau pregătite pentru război. Se lua în funcție de tipul de țesătură care urma să fie făcută. Nu orișicine știe să facă aceasta. După aceea, toate firele erau duse la țesut. Faimoasă era așa-zisa țesătură în brăduleț.
Țesătura de cânepă este aspră, dar în același timp este o țesătură care nu se împacă deloc cu apa. Este extraordinar de higroscopică. Aceasta este una dintre calitățile ei. Apoi, este o plantă excepțională în ceea ce privește schimbul de gaze dintre trup și mediul exterior. Nu vom transpira niciodată într-o haină de cânepă. De aceea și făceau cearșafuri de cânepă. Niciodată nu se transpiră în ele.
Felurite întrebuințări ale plantei de cânepă
Prima hârtie din istoria lumii a fost obținută din plante de cânepă, în China, înainte de a se fi folosit lemnul de dud. Istoric vorbind, hârtia de cânepă s-a folosit pentru tipărirea de bancnote. În prezent, o hârtie de calitate superioară, una din cele mai bune din lume, încă se fabrică din cânepă în Franța, aceasta deoarece fibra de cânepă are 90% celuloză de calitate excepțională.
Cânepa în epoca vaselor cu pânze
Rezistența ridicată a cânepii la degradarea
cauzată de apa sărată și de lumina soarelui, precum și protecția
sa naturală împotriva razelor ultraviolete
fac ca hainele din cânepă să fie perfecte pentru fi
purtate la soare și
la mare. Această capacitate
de rezistență ridicată la putrefacție
au condus la utilizarea în premieră a cânepei în accesoriile
marine de-a lungul istoriei.
Între secolele al
XVI-lea
și al XVIII-lea,
în timp ce comerțul intercontinental era în plină expansiune,
flotele din acea vreme erau propulsate de forța vântului. În
această perioadă (și până la începutul anilor 1900), cânepa a
fost folosită pentru a confecționa majoritatea velelor de
navigație, frânghii, parâme, scări, obloane și plase. Fibrele de
cânepă erau, de asemenea, amestecate cu gudron și folosite pentru
a umple cusăturile dintre scândurile unui corp de navă din lemn,
pentru a face navele etanșe (proces denumit caulking).
Hainele marinarilor erau adesea confecționate din cânepă, lămpile
foloseau ulei de cânepă, echipajul mânca semințe de cânepă
bogate în proteine, iar căpitanii țineau jurnalul de bord
confecționate din
hârtie de cânepă.
Cânepa a fost al doilea cel mai utilizat
material, după lemn, în
ceea ce privește construcția de nave.
Ambarcațiunile
cu vele erau dependente de pânză (cuvântul „pânză“
derivă din cuvântul „canabis“).
Spre exemplu,
o navă de dimensiuni medii folosea anual între 5 și 8 tone de
cânepă sub formă de vele și între 55 și 75 de tone de cânepă
sub formă de frânghii.
Nevoia pentru această marfă era mare.
În Regatul Unit din secolul al XVI-lea, Henric al VIII-lea a adoptat
o lege care îi obliga pe toți proprietarii de terenuri să semene
1/4 de acru, în caz contrar fiind amendați. Căpitanilor de corăbii
li s-a ordonat să răspândească semințele de cânepă pe scară
largă pentru a furniza fibre în țări îndepărtate, acolo unde ar
fi fost nevoie de reparații. Semințele de cânepă au fost
furnizate primei flote din Australia, iar coloniștilor li s-au
oferit semințe gratuite pentru a încuraja cultivarea.
De-a
lungul istoriei și în întreaga lume, cânepa a fost cultivată pe
scară largă pentru a furniza materiale pentru flotele navale.
Cânepa a jucat un rol crucial în explorarea și expansiunea pe tot
globul.
Un produs secundar rezultat în procesul de obținere a fibrelor de cânepă, este puzderia care rămâne de la melițat, folosită la fabricarea de plăci aglomerate. Din aceste rămășițe se fabrică în anumite țări cărămizi ușoare, în care resturile lemnoase de cânepă sunt presate în matrițe, împreună cu anumiți lianți. În țările nordice se construiesc case de cânepă, eco, fie din panouri, fie din cărămizi de cânepă. Există trei produse principale pe bază de cânepă utilizate în construcții: beton din var și cânepă („hempcret”), lână de cânepă și izolație din panouri fibrolemnoase.
În plus, cânepa este o plantă energetică de mare forță, care ar putea să salveze păduri întregi de la defrișare anual, dacă ar fi percepută la adevărata ei valoare. Un kilogram de tulpini de cânepă cu fibra pe ele este egală ca putere calorică cu un litru de motorină. Un hectar de cânepă produce în circa 120-130 de zile, cantitatea de lemn egală cu creșterea anuală a unui hectar de pădure de molid.
De ce să purtați cânepă?
Respirabilă și izolatoare
Cânepa are proprietăți termoregulatoare naturale datorită structurii goale a fibrei. Aceasta permite o cantitate optimă de flux de aer, menținându-vă răcoare vara și permițându-vă să vă încălziți iarna. Temperatura centrală a corpului lucrează cu țesătura, nu împotriva ei.
Foarte rezistent
Cânepa se uzează în interior, nu în exterior. Rezistența la tracțiune a cânepei este de până la opt ori mai mare decât cea a bumbacului.
Ușor pe piele
Contrar stereotipurilor, cânepa este luxuriant de moale; devenind mai moale și mai confortabilă în timp.
Resistentă la umiditate și la mirosuri în mod natural
Cânepa poate absorbi până la 20% din propria greutate, rămânând în același timp uscată la atingere. Acest lucru este important pentru țesăturile care intră în contact cu pielea noastră, deoarece transpirația este rapid absorbită și eliberată. Acest lucru înseamnă că se reține mai puțină umiditate și se pot acumula mai puține bacterii care provoacă mirosuri (mirosul corporal). Cânepa permite mai multe purtări între spălări.
Nesintetică = fără microplastice
Cânepa este o fibră naturală, pe bază de plante, ceea ce (spre deosebire de textilele sintetice) înseamnă că țesătura nu conține și nu elimină microplastice.
Antibacteriană în mod natural și antifungică
Cercetătorii au identificat activitatea puternică a cânepei împotriva unor bacterii specifice (inclusiv MRSA și E. coli) și tulpini fungice, precum și faptul că posedă un spectru larg de activitate antibacteriană. Cânepa face ca hainele să fie mai sănătoase. Aceste calități hipoalergenice fac cânepa excelentă pentru pielea sensibilă și alergii.
Rezistentă la mucegai
Cânepa este foarte rezistentă la mucegai, apă sărată și putrezire, ceea ce o face ideală pentru climatele umede sau pentru călătorii.
Rezistentă la lumina UV
Cânepa este cea mai rezistentă fibră naturală la lumina ultravioletă, oferind protecție împotriva razelor solare.
Proprietăți de eliberare a solului
Cânepa pierde un strat microscopic natural de fiecare dată când este spălată. Acest lucru expune o suprafață proaspătă, permițându-i să își păstreze luciul elegant, precum și să elibereze petele mai ușor decât alte țesături.
Spălare și îngrijire ușoară
Cânepa se poate spăla la mașină. Cânepa nu necesită o atenție specială, de fapt, se dezvoltă bine la o utilizare și spălare regulată, care îi îmbunătățește luciul și senzația naturală. De asemenea, cânepa se usucă foarte repede, ceea ce este excelent pentru persoanele aflate în mișcare; hainele se spală și se usucă peste noapte.
Biodegradabilă
Cânepa este 100% biodegradabilă și compostabilă.
Își păstrează forma, nu se va micșora
Cânepa are avantajul suplimentar de a-și păstra forma mult mai bine decât alte materiale textile. De asemenea, toate hainele noastre sunt pre-retractabile, astfel încât nu există riscul de a se micșora sau de a se întinde în afara formei după spălare sau uscare.
Fără pesticide, erbicide sau îngrășăminte chimice
Cânepa nu are nevoie de pesticide, erbicide sau îngrășăminte chimice pentru a crește. Plantele de cânepă sunt agenți naturali de respingere a dăunătorilor care descurajează insectele și resping acarienii, ciupercile și bacteriile. Cânepa este, de asemenea, un inhibitor natural al buruienilor, depășind și umbrind în mod natural buruienile din mediul său.
Foarte regenerabilă
Cânepa este o plantă foarte regenerabilă și crește rapid. Cânepa se maturizează în doar 100 de zile și poate fi recoltată de până la trei ori pe an. În comparație cu bumbacul, cânepa poate produce cu 200-250% mai multe fibre pe aceeași suprafață de teren.
Reaprovizionează solul
Cânepa reabilitează și îmbogățește solul cu azot și oxigen, restabilește nivelul pH-ului și combate eroziunea. De asemenea, sistemul de rădăcini pătrunzătoare în profunzime al cânepei detoxifică solul prin eliminarea substanțelor chimice și a poluanților dăunători într-un proces natural numit fitoremediere.
Consum redus de apă
Cânepa necesită aproximativ jumătate din cantitatea de apă comparată cu cea necesară pentru cultivarea bumbacului.
Reîntregește solul
Cânepa reabilitează și îmbogățește solul cu azot și oxigen, restabilește nivelul pH-ului și combate eroziunea. Sistemul radicular profund penetrant al cânepei detoxifică, de asemenea, solul prin eliminarea substanțelor chimice și a poluanților dăunători într-un proces natural numit fitoremediere.
Consum redus de apă
Cânepa necesită aproximativ jumătate din cantitatea de apă comparată cu cea necesară pentru cultivarea bumbacului.
Absoarbe dioxidul de carbon
Cânepa este de neegalat în ceea ce privește capacitatea sa de a sechestra (absorbi și reține) dioxidul de carbon (CO2) din atmosferă. S-a demonstrat că cânepa industrială absoarbe mai mult CO2 pe hectar decât orice altă cultură forestieră sau comercială.
Fără substanțe petrochimice
Cânepa este o fibră vegetală naturală. Firul de cânepă este fabricat din fibre provenite din tulpina plantei. Spre deosebire de fibrele sintetice (de exemplu, poliester, acrilic sau nailon), care sunt fabricate din substanțe chimice sintetizate care provin din produse petrochimice (de exemplu, petrol brut).
Cânepa în industria auto
După un deceniu de cercetare și
construcție, Henry Ford a prezentat în 1941 mașina sa "crescută
din pământ", construită din fibră de cânepă rigidizată cu
rășină, cu un motor construit pentru a funcționa cu combustibil
de cânepă.
Ford a imaginat mașina din canabis ca răspuns la
problemele celui de-al Doilea Război Mondial, războiul ducând la o
penurie globală de oțel. În această perioadă, resursele de oțel
au fost deturnate de la industria auto pentru a construi mașini de
război. Ford a încercat să ocolească această problemă materială
prin dezvoltarea unei mașini realizate în întregime din produse
agricole. Fiind el însuși fermier, a văzut un mare potențial
experimentând cu diferite plante. Ford a văzut în agricultură
mult mai mult decât hrană și a crezut că America se poate baza pe
produse precum cânepa pentru a satisface o mulțime de
nevoi.
Atracția mașinii din cânepă nu s-a datorat doar
noutății sale. Ford credea că o mașină din plastic ar fi mult
mai sigură decât una din metal, datorită greutății semnificativ
reduse. Produsul final avea panouri din plastic de cânepă cu o
rezistență la impact de 10 ori mai mare decât cea a oțelului și
era cu 25% mai ușoară decât alte mașini ale vremii. Deși
impactul asupra mediului nu a fost măsurat la acea vreme, mașina
era net superioară materialelor convenționale.
Ideea a devenit
rapid depășită, deoarece producția de cânepă a devenit ilegală
în SUA. În mod similar, odată ce războiul s-a încheiat, la fel
s-a întâmplat și cu penuria de oțel și a urmat lupta pentru ca
industriile puternice ale oțelului și petrolului să rămână
relevante.
Acum, aproape 80 de ani mai târziu, ne
uităm din nou la valoarea cânepei industriale pentru industria
auto. În prezent, cânepa este folosită pentru a produce materiale
care pot fi turnate și fabricate pentru a înlocui produsele din
fibră de sticlă, cum ar fi panourile de caroserie ale mașinilor,
iar uleiul de cânepă este transformat în bioplastice care pot fi
folosite pentru a crea piese.
Diverși producători de
automobile încep acum să folosească cânepă în mașinile lor,
printre care Audi, BMW, Ford, GM, GM, Chrysler, Honda, Mercedes,
Mitsubishi, Porsche, Volkswagen și Volvo. Următorii ani se vor
dovedi, fără îndoială, foarte interesanți pentru industria auto
cu cânepă.
Planta de cânepă poate fi
folosită pentru a face mult mai mult decât ați putea crede. Cânepa
ne oferă mii de soluții ecologice pentru necesitățile zilelor
noastre.
Timp de secole, pictorii, inclusiv maeștri precum Van Gogh, Rembrandt și Gainsborough, au fost cunoscuți pentru că și-au realizat majoritatea lucrărilor clasice folosind vopsele în ulei care conțineau o bază de ulei de cânepă pe pânze de cânepă. (Știați că cuvântul "pânză" derivă din cuvântul "cannabis"?).
Vopsele și lacuri de calitate au fost realizate din ulei de cânepă până în anii 1930. S-a documentat faptul că 58.000 de tone de semințe de cânepă au fost folosite în America pentru produse de vopsire în 1935 - doar un singur an! (Mărturia Sherman Williams Paint Co. în fața Congresului SUA împotriva Legii din 1937 privind impozitarea marijuanei).
Atunci când semințele de cânepă sunt presate, acestea produc un ulei care poate fi folosit pentru produse nutriționale și industriale. Datorită versatilității sale, uleiul din semințe de cânepă a fost un produs valoros și utilizat pe scară largă până la începutul secolului XX. La nivel industrial, uleiul de cânepă a fost utilizat în lămpi cu ulei, săpunuri și detergenți, vopsele, lacuri, materiale de etanșare, lubrifianți pentru mașini și cerneluri de tipar.
Uleiul din semințe de cânepă a fost cândva o parte esențială, de zi cu zi, a gospodăriei medii.
Uleiul din semințe de cânepă este o alternativă sănătoasă, netoxică, ecologică și durabilă, care poate înlocui multe dintre produsele pe bază de ulei pe care le folosim astăzi.
Semințele de cânepă în alimentație
Semințele de cânepă au un conținut ridicat de proteine și un conținut considerabil de fibre, vitamine, Omega-3 și minerale. Semințele de cânepă decojite sunt potrivite consumului uman, iar cele întregi pot fi folosite ca furaj pentru animale.
O rețetă tradițională românească, de pe vremea când era normal să ai plante de cânepă în bătătură și care are legenda sa romanțioasă: cunoscute sub denumirea de „Pelincile Domnului“, „Pelincile lui Hristos“ sau „Scutecele lui Iisus“, turtele cu julfă sunt vestite în zona Moldovei. Tradiţia spune că moldovencele au creat această reţetă cu gândul la Maica Domnului care nu îşi găsea adăpost nicăieri pentru ea şi pruncul ce urma să se nască şi pentru care nu avea pelinci (scutece).
Ingrediente și cantitățile necesare
Pentru aluat (turte):
1.000 g făină de grâu;
apă călduţă (aproximativ 300 ml);
1 praf de sare;
1 lingură de ulei.
Pentru julfă:
1.000 g seminţe de cânepă;
500 g de zahăr;
1.000 ml de apă.
Pentru însiroparea turtelor se folosește siropul rezultat în urma fierberii ingredientelor pentru julfă.
Prepararea
Presupune două faze care trebuie neapărat respectate pentru ca rezultatul să fie delicios. Turtele se pregătesc cu cinci-şase zile înainte de a face prăjitura. Din apă, sare şi făină se face un aluat, se amestecă toate ingredientele şi se frământă până la obţinerea aluatului, care se întinde cu făcăleţul ca să fie cât mai subţire. Turtele se coc direct pe plita sobei. Foile, care trebuie să aibă aceeaşi formă şi dimensiune, se păstrează acoperite până în dimineaţa Ajunului. Turtele se pun la uscat într-o pânză.
Pentru julfă semințele de cânepă se usucă pe plita sobei și se pisează. Sămânţa uscată de cânepă (julfa) se pisează într-o piuă, asemenea grâului folosit la colivă, după care se fierbe în apă, adăugând zahărul. Spuma care se ridică la suprafaţă se colectează şi se pune între foile înmuiate la rândul lor cu siropul pregătit anterior. Ultimul pas constă în „asamblarea“ desertului nostru moldovenesc: o turtă, un strat de julfă – laptele de julfă – şi tot aşa până se termină foile din aluat. Pe un platou se presară zahăr, coajă de lămâie rasă, se pune prima turtă, apoi se adaugă julfa. Prăjitura se face cu 20-25 de foi între care se așază umplutura. Se lasă câteva ore la însiropat înainte de a fi consumată.
Gospodinele inventive au înlocuit semințele de cânepă cu miezul de nucă pe vremea ”prohibiției” și au păstrat cumva această frumoasă tradiție, dar astăzi sunt magazine specializate unde se pot găsi semințe de cânepă la prețuri rezonabile, ba chiar au îmbunătățit rețeta, folosind miere în loc de zahăr.
Despre legătura dintre hameiul de bere și cânepă
Pe vremuri, canabisul și humulusul (cunoscut în
mod obișnuit ca hamei; unul dintre ingredientele principale din
bere) erau aceeași plantă.
În urmă cu
aproximativ 27 de milioane de ani, canabisul și hameiul s-au
îndepărtat de strămoșul lor comun și au evoluat ca plante
botanice separate. specii.
Astăzi, canabisul și
humulusul sunt identificate ca specii distincte în cadrul aceleiași
familii de plante Cannabaceae.
Cannabaceae este o familie
mică de plante cu flori care include în prezent 170 de specii
grupate în 11 genuri, dintre care două sunt Cannabis și Humulus.
Genul Cannabis cuprinde trei specii (C. Sativa, C. Indica și C.
Ruderalis) cunoscute în mod obișnuit ca și canabis (medicinal
recreativ enteogen), plus Ssp. Sativa, cunoscută ca și cânepă
(alimentară, tehnică, industrială, medicinală). Genul Humulus
cuprinde, de asemenea, trei specii (H. Lupulus, H. Japonicus și H.
Yunnanensis), cu Lupulus cunoscut ca hameiul comun.
Dacă cânepa este sora canabisului, planta de hamei ar fi
verișoara ei. Asemănarea familiei poate fi văzută în frunzele cu
margini zimțate, emblematice pentru ambele plante. Există, de
asemenea, asemănarea semințelor și a polenului atât canabisului,
cât și hameiului.
Pe lângă caracteristicile fizice comune,
canabisul și hameiul sunt similare în alte privințe. Unele dintre
aceleași componente, inclusiv terpenele și alți fitonutrienți, se
găsesc în inflorescențele feminine (capete de flori) ale ambelor
specii.
Canabisul are o istorie bogată ca
medicament de mii de ani, la fel ca planta de hamei. Cu mult înainte
ca hameiul să devină un agent amar în industria berii, capetele
lor de flori au fost folosite în culturile tradiționale eurasiatice
pentru a trata neliniștea și tulburările de somn, la fel ca și
capetele de flori de canabis.
Un ingredient principal în
prepararea berii, hameiul are de fapt multe alte beneficii
medicinale, cum ar fi atenuarea problemelor digestive, anxietatea și
inflamația.
Hameiul și canabisul împărtășesc
atribute terapeutice, ambele plante având proprietăți medicinale
semnificative descoperite în trecut, recent și în curs de
desfășurare. cercetare științifică.
Latura Mistică a cânepii - Kaneh Bosem
Luați cele mai bune mirodenii: din smirnă lichidă cinci sute de sicli și din scorțișoară cu miros dulce jumătate, adică două sute cincizeci și din trestie aromată două sute cincizeci. (Exod 30:23, RSV)
Pasajul de mai sus enumeră
ingredientele din „uleiul sfânt pentru ungere” care urma să
fie folosit de preoți pentru a unge cortul și preoția. Acest
subiect poate fi puțin controversat, dar cred că este unul
important, deoarece încă nu este limpede dacă expresia din
ebraică קנה
בשם ( qaneh
bosem, adesea scris kaneh
bosem), tradusă ca „trestie aromată”
în versetul de mai sus este o expresie ebraică biblică pentru
canabis, numită și marijuana sau cânepă.
Cuvântul
ebraic קנה
(k'neh)
înseamnă literal, conform lui Strong și Brown-Driver-Briggs,
„trestie” sau „tulpină”.
Cuvântul ebraic בשם
(bosem)
înseamnă, tot conform lui Strong și Brown-Driver-Briggs,
„condiment” sau „balsam” (o substanță rășinoasă
aromatică).
Nu există nicio îndoială că expresia ebraică
qaneh bosem este
similară cu termenul de canabis, dar este aceasta o coincidență
sau originea numelui acestei plante? Observați că în Exodul 30:23
este cuvântul „scorțișoară”, care nu este o traducere din
ebraică, ci o transliterare. În ebraică, cuvântul este קנמון
(qinamon),
care este originea cuvântului grecesc kinnamonon
, a cuvântului latin cinnamomum.
Prin urmare, așa cum cuvântul ebraic qinamon
este la originea denumirii „scorțișoară”; este posibil ca și
kaneh bosem să fie
originea cuvântului „cannabis”.
Canabisul și cânepa (o
formă de canabis) sunt indigene din Orientul Mijlociu și au fost
folosite pentru alimente, medicamente și îmbrăcăminte de mii de
ani în Orientul Mijlociu, Apropiat și Îndepărtat. Conform
înregistrărilor istorice, poporul indo-iranian a introdus canabis
(qunubu în limba
lor) asirienilor, sciților, tracilor și dacilor. Planta a fost
prezentată și grecilor și o menționează istoricul Herodot. Prin
urmare, este de imaginat că poporul evreu era familiarizat cu
această plantă.
În anii 1960, arheologii au descoperit un
altar antic, care datează din secolul al VI-lea î.Hr., și era
situat la aproximativ 30 de mile vest de Marea Moartă. La acea
vreme, reziduurile de pe altar au arătat că grăsimea animală,
bălegarul și tămâia erau arse pe altar, dar analizele unor
rămășițe închise la culoare de pe altar s-au dovedit
neconcludente. În 2020, oamenii de știință care au folosit
dispozitive moderne de laborator au reușit să analizeze cenușa și
s-a descoperit că este cannabis, cu suficient conținut de THC
pentru a induce o stare de conștiență modificată prin inhalarea
fumului acestuia.
În concluzie, aceasta este ceea ce putem
spune despre termenul qaneh bosem
.
Expresia ebraică qaneh bosem poate fi definită ca „o plantă de stuf rășinoasă aromatică” și este descriptivă pentru planta de canabis.
Așa cum cuvântul „scorțișoară” este derivat dintr-o origine semitică; este posibil ca și „cannabis” să fie de origine semitică.
Uleiul Sfântului Maslu
שמן המשחה, romanizat: șemen ha-mișah, uleiul sfânt pentru ungere (în Biblia Ebraică ”Uleiul Ungerii”), a făcut parte integrantă din hirotonisirea preoților și a Marelui Preot, precum și în sfințirea obiectelor din Tabernacol (Exod 30:26) și a templelor ulterioare din Ierusalim. Scopul principal al ungerii cu untdelemn sfânt este acela de ”a pune deoparte” persoana sau obiectul uns ca qodesh, sau sfânt (Exod 30:29). Inițial, uleiul a fost folosit exclusiv pentru preoți și articolele Cortului, dar mai târziu utilizarea sa a fost extinsă pentru a include regi (1 Samuel 10:1). Era interzis să fie folosit pe un străin (Exodul 30:33) sau să fie folosit pe corpul oricărei persoane obișnuite (Exodul 30:32a) și israeliților li s-a interzis să folosească pentru ei înșiși (Exod 30:32b). Unele segmente ale creștinismului au continuat practica folosirii uleiului sfânt pentru ungere ca practică devoțională, precum și în diferite liturghii.
Un număr de grupuri religioase au tradiții de continuitate a uleiului sfânt pentru ungere, o parte din uleiul original preparat de Moise rămânând până astăzi. Aceste grupuri includ iudaismul rabinic, Biserica Armenească, Biserica Asiriană a Răsăritului, Biserica lui Isus Hristos a Sfinților din Zilele din Urmă, Biserica Coptă, bisericile Sfântul Toma Nazrani, și altele.
Biblia ebraică
Uleiul sfânt pentru ungere descris în Exod 30:22–25 a fost creat din:
Smirnă pură (מָר-דְּרוֹר, mār-dərōr), 500 de șekeli (aproximativ 6 kg/13 lb)
Scorțișoară dulce (קִנְּמָן-בֶּשֶׂם, qīnnəmōn-besem), 250 de șekeli (aproximativ 3 kg/6,6 lb)
Scorțișoară chinezească (קִדָּה, qīddā), 500 de șekeli (aproximativ 6 kg/13 lb)
Trestie parfumată (קְנֵה-בֹשֶׂם, qənē-ḇōsem), 250 de șekeli (aproximativ 3 kg/6,6 lb)
Ulei de măsline (שֶׁמֶן זַיִת, šemen zayīt), un hin (aproximativ 6 l/124 oz).
Etimologie
Termenul ebraic Mesia (Christos, Hristos în greacă) înseamnă „cel uns” care urma să vină să elibereze pe Israel și lumea de asuprirea păcatului. Persoana astfel unsă ar putea fi un rege, un preot sau un profet.
În Orientul Apropiat antic
Obiceiurile au variat în culturile Orientului Mijlociu. Cu toate acestea, ungerea cu untdelemn special în Israel era fie un drept strict preotesc, fie un drept regal. Când un profet a fost uns, a fost pentru că a fost mai întâi preot. Când era uns un non-rege, cum ar fi ungerea lui Ilie a lui Hazael și Iehu, era un semn că Hazael urma să devină rege al Aramului (Siria) și Iehu urma să devină rege al Israelului.
Sursele extra-biblice arată că era comună ungerea regilor în multe monarhii Antice din Orientul Apropiat. Prin urmare, în Israel, ungerea nu era doar un act sacru, ci și social-politic.
Pentru vechiul israelit nu există ulei sau grăsime cu o semnificație mai simbolică decât uleiul de măsline. A fost folosit ca emolient, combustibil pentru aprinderea lămpilor, pentru nutriție și în multe alte scopuri. Era ulei de măsline parfumat, care a fost ales pentru a fi un ulei pentru ungere sfântă pentru israeliți.
Identificarea kaneh bosem
În timp ce sursele sunt de acord cu privire la identitatea a patru dintre cele cinci ingrediente ale uleiului de ungere, identitatea celui de-al cincilea, kaneh bosem , a fost o chestiune de dezbatere. Biblia indică faptul că era o trestie sau o iarbă aromată, care a fost importată dintr-o țară îndepărtată prin intermediul rutelor mirodeniilor și că o plantă înrudită crește în Israel (kaneh bosem este menționat ca plantă cultivată în Cântarea Cântărilor 4: 14. Mai multe plante diferite au fost numite ca fiind posibil bosem kaneh .
În iudaismul rabinic
Talmudul afirmă că uleiul de ungere inițial preparat de Moise a rămas în mod miraculos intact și a fost folosit de generațiile viitoare fără înlocuire, inclusiv în viitorul Al Treilea Templu, când a fost reconstruit.
Vendyl Jones a susținut că o cantitate atât de mică de ulei (în jur de un galon) nu ar dura atât de mult (se pretinde că un juglet de ulei a durat peste 800 de ani). Pentru a explica această discrepanță, se pretinde că unul din două lucruri s-a întâmplat: fie recipientul cu uleiul sfânt pentru ungere s-a înmulțit în mod miraculos (asemănător cu înmulțirea uleiului lui Ilie pentru văduva din Sarepta sau miracolul uleiului de Hanukkah) sau, urmând obiceiurile străvechi, uleiul nou a fost adăugat celui vechi, continuând astfel uleiul original pentru totdeauna.
Acesta nu este singurul ritual în care tradiția evreiască subliniază continuitatea. De exemplu, primii rabini evrei au subliniat importanța succesiunii semikhah-ului clasic și o tradiție evreiască învață că cenușa ultimei juninci roșii sacrificate a fost întotdeauna amestecată cu cenușa fiecărei noi juninci roșii.
În creștinism
Informații suplimentare: Ungerea bolnavilor și Crisma
Uleiul pentru ungere este folosit în comunitățile creștine din diverse motive. Ungerea bolnavilor este prescrisă în acest pasaj din Noul Testament:
Este vreun bolnav printre voi? să
cheme pe bătrânii bisericii; și să se roage pentru el, ungându-l
cu untdelemn în numele Domnului.
— Iacov 5:14 (KJV)
Epitetul „ Hristos ” ca titlu pentru Isus se referă la „cel uns”.
În Biserica Armenească
Uleiul sfânt pentru ungere al Bisericii armene se numește sfântul muron („muron” înseamnă smirnă ). Biserica poartă o reverență deosebită față de factorul de continuitate al uleiului. Conform tradiției, o porțiune din uleiul sfânt pentru ungere din Ieșirea 30, pe care Moise și Aaron îl binecuvântaseră, a rămas încă în timpul lui Isus. Iisus Hristos a binecuvântat acest ulei și apoi i-a dat o parte din el lui Thaddeus, care a dus uleiul sfânt în Armenia și l-a vindecat pe regele Abkar de o boală cumplită de piele, ungându-l cu uleiul sfânt. Se spune că Thaddeus a îngropat o sticlă cu uleiul sfânt pentru ungere în Daron, sub un copac veșnic verde. Grigore Iluminătorul a descoperit comoara ascunsă și a amestecat-o cu muron pe care îl binecuvântase. Se spune că „Până în ziua de azi, ori de câte ori este pregătit și binecuvântat un nou lot de muron, câteva picături din cel vechi intră în el, astfel încât muronul armean să conțină întotdeauna o cantitate mică din uleiul original binecuvântat de Moise, Isus Hristos și Grigorie Iluminătorul”.
Muronul sfânt este compus din ulei de măsline și 48 de arome și flori. Porțiunea rămasă din uleiul sfânt binecuvântat anterior este turnată în uleiul nou preparat în timpul ceremoniei de binecuvântare și transmite binecuvântarea din generație în generație. Se spune că această procedură a fost urmată de aproape 1700 de ani. Catholicos-ul tuturor armenilor din Etchmiadzin combină un nou amestec de muron sfânt în ceaun la fiecare șapte ani, folosind o porțiune din muronul sfânt din amestecul anterior. Aceasta este distribuită tuturor bisericilor armene din întreaga lume. Înainte de creștinism, muronul era rezervat doar pentru înscăunarea regalității și pentru evenimente foarte speciale. În anii următori, a fost folosit cu ungere extremă și pentru a vindeca bolnavi și pentru a unge clerul hirotonit.
În Biserica Asiriană a Răsăritului
Se spune de către Biserica Asiriană că untdelemnul sfânt pentru ungere „ne-a fost dat și predat nouă de sfinții noștri părinți Mar Addai și Mar Mari și Mar Tuma”. Uleiul sfânt pentru ungere al Bisericii Asiriei este denumit în mod diferit Uleiul Cornului Sfânt, Uleiul Qarnei sau Uleiul Ungerii. Acest ulei sfânt este o tradiție apostolică, despre care se crede că provine din uleiul sfințit de apostoli înșiși și care prin succesiune a fost transmis în Biserică până în zilele noastre. Uleiul original pe care l-au binecuvântat discipolii a început să se scadă și i s-a adăugat mai mult ulei. Biserica Asiriană crede că acest lucru a continuat chiar în ziua de azi, cu ulei nou fiind adăugat pe măsură ce nivelul uleiului scade. Se crede că această succesiune de ulei sfânt este o continuitate a binecuvântărilor puse asupra uleiului de la început.
Atât Uleiul Ungei, cât și Drojdia Sfântă sunt denumite „drojdie”, deși nu există un agent de dospire prezent în ulei. Yohanan bar Abgareh s-a referit la ulei în 905, la fel ca și Shlemon d-Basra în secolul al XIII-lea. Yohanan bar Zo'bee în secolul al XIV-lea a integrat Sfântul Ulei al ungerii cu botezul și alte rituri.
Isaaq Eshbadhnaya în secolul al XV-lea a scris Scholion, care este un comentariu pe teme teologice specifice, afirmând că Ioan Botezătorul i-a dat lui Ioan Evanghelistul un vas de botez cu apă de la botezul lui Hristos, care a fost colectat de Ioan Botezătorul din apa care picura din Hristos după botez în râul Iordan. Iisus a dat fiecărui ucenic câte o „pâine”, la Cina cea de Taină, dar Scolionul afirmă că lui Ioan i-a dat două pâini, cu instrucțiuni să mănânce doar una și să o salveze pe cealaltă. La răstignire, Ioan a adunat apa din partea lui Isus în vas și sângele pe care l-a adunat pe pâinea de la Cina cea de Taină. După coborârea Duhului Sfânt la Rusalii, ucenicii au luat vasul și l-au amestecat cu ulei și fiecare a luat un corn din el. Pâinea au măcinat-o și i-au adăugat făină și sare. Fiecare a luat câte o porție din uleiul sfânt și din pâinea sfântă care au fost împărțite în fiecare țară de mâna celor care misionau acolo.
Biserica asiriană are două tipuri de uleiuri sfinte; unul este ulei de măsline obișnuit, binecuvântat sau nebinecuvântat, celălalt este uleiul Sfântului Corn despre care se crede că a fost transmis de la apostoli. Cornul Sfânt este reînnoit constant prin adăugarea de ulei binecuvântat de un episcop în Joia Mare. În timp ce aproape oricine poate fi uns prin tradiție cu ulei obișnuit, uleiul Sfântului Corn este restricționat în scopuri de hirotonire și sfințire.
În Biserica Coptă
Uleiul sfânt pentru ungere al Bisericii Copte este denumit mironul sfânt („miron” înseamnă smirnă). Se crede că punerea mâinilor pentru locuința Duhului Sfânt a fost un ritual specific al apostolilor și al urmașilor lor episcopii și, pe măsură ce regiunile de misiune au crescut, în consecință, numărul de credincioși și convertiți creștini a crescut. Nu a fost posibil ca apostolii să rătăcească prin toate țările și orașele pentru a pune mâinile peste toți cei botezați, așa că au stabilit ungerea prin sfântul mir ca alternativă, se crede, pentru punerea mâinilor pentru Sfântul Locuința Spiritului.
Primii care au făcut mironul au fost apostolii care păstraseră uleiurile parfumate care erau pe trupul lui Isus Hristos în timpul înmormântării sale și au adăugat mirodeniile care au fost aduse de acele femei care l-au pregătit să-l ungă pe Hristos, dar au descoperit că a înviat. Au topit toate aceste mirodenii în ulei de măsline curat, l-au consacrat în camera de sus din Sion și au făcut din el un ulei pentru ungerea sfântă. Ei au decis că succesorii lor, episcopii, trebuie să reînnoiască fabricarea mironului ori de câte ori este aproape epuizat, prin încorporarea uleiului original cu cel nou. Astăzi Biserica Coptă o folosește pentru hirotonisire, la sfințirea apei de botez și la sfințirea bisericilor și a altarelor și a vaselor bisericești.
Se spune că atunci când Evanghelistul Marcu a plecat la Alexandria, a luat cu el câteva picături din uleiul sfânt de miron făcut de apostoli și că l-a folosit în sacramentul Chrismului, la fel ca și patriarhii care l-au urmat. Aceasta a continuat până în epoca lui Atanasie Apostolul , al 20-lea patriarh, care a decis apoi să refacă mironul din Alexandria. De aceea, se spune, el a pregătit toate parfumurile și mirodeniile necesare, cu ulei de măsline curat, din care Dumnezeu ia poruncit lui Moise să facă uleiul sfânt pentru ungere, așa cum este specificat în rețeta din capitolul treizeci din Cartea Ieșirii. Atunci sfințirea sfântului miron s-a împlinit în Alexandria și lui Atanasie i s-a încredințat uleiul sfânt, care conținea mirodenii care au atins trupul lui Isus în timp ce acesta se afla în mormânt, precum și uleiul original care fusese pregătit de apostoli și adus în Egipt de către Marcu. El a împărțit uleiul bisericilor din străinătate: Scaunului Romei, Antiohiei și Constantinopolului, împreună cu un document de autenticitate, și se spune că toți patriarhii s-au bucurat că l-au primit.
Biserica coptă informează că părinții Bisericii și cărturari precum Iustin Mucenic, Tertulian, Hippolit, Origen, Ambrozie și Chiril al Ierusalimului, au vorbit despre sfântul miron și despre modul în care au primit folosirea lui în ungerea prin tradiție. De exemplu, Hippolit, în Tradiția sa apostolică , vorbește despre uleiul sfânt „după obiceiul străvechi”, Origen scrie despre uleiul sfânt „după tradiția bisericii”, Chiril al Ierusalimului intră în mai multe detalii în vorbind despre harul Duhului Sfânt în sfântul mir: „acest ulei nu este un ulei orișicare: după epicleza Duhului, devine harisma lui Hristos și putere a Duhului Sfânt prin prezența dumnezeirii”.
Primii părinți și savanți menționează folosirea sfântului miron, precum și o documentație a lui Abu'l-Barakat Ibn Kabar, un preot copt și cărturar din secolul al XIV-lea, în cartea sa Misbah az-Zulmah fi idah al-khidmah (Lumina Călăuzitoare în serviciul preoțesc). Potrivit relatării sale, sfinții apostoli au luat din mirodeniile care erau folosite pentru a unge trupul lui Isus Hristos când a fost îngropat, i-au adăugat ulei de măsline curat și s-au rugat pentru el în Sionul de Sus, prima biserică unde Duhul Sfânt s-a coborât în camera de sus.
Acest ulei sfânt a fost apoi împărțit între toți apostolii, astfel încât oriunde au predicat, noii convertiți să fie unși cu el ca pecete. De asemenea, au poruncit ca ori de câte ori se face un nou lot de sfântul miron, să adauge la acesta vechiul sfânt mir pentru a păstra primul sfânt mir continuu cu tot ce se va face vreodată după aceea.
Conform resurselor disponibile, sfântul mir din Biserica Egiptului a fost realizat de 34 de ori.
Printre Sfantul Toma crestini si nasrani
Potrivit tradiției, apostolul Toma a pus temelia originală pentru creștinismul din India . Se spune că comunitățile evreiești deja prezente în India l-au atras pe Toma să-și facă călătoria misionară acolo, că a adus cu el untdelemn pentru sfânta ungere și că creștinii Sfântul Toma mai au acest ulei până în zilele noastre.
Patriarhul Ya'qub, al Bisericii Siriane Malabar Nasrani, este amintit pentru celebrarea liturghiei și încurajarea de a accepta modul simplu de viață. După ce a sfințit mironul în mănăstirea Mor Gabriel în 1964, din recipientul de sticlă au folosit a doua zi și s-a spus că mulți oameni au fost vindecați de el.
Numele plantei Cannabis este derivat inițial dintr-un cuvânt scit sau trac, care a fost împrumutat în persană - kanab , apoi în greacă - κάνναβις (kánnabis) și ulterior în latină - cannabis. În engleza veche - hænep și germana timpurie – hanapi-z.
Herodot (c. 440 î.Hr.) a consemnat consumul de canabis în The Histories - „ Sciții, după cum am spus, iau o parte din această sămânță de cânepă [probabil, flori] și, târâindu-se sub învelișurile de pâslă, o aruncă peste pietrele încinse; imediat ea fumegă și scoate un asemenea vapor ce doar sauna grecească îl poate depăși; Sciții, încântați, strigă de bucurie.”
Istoricul și lingvistul Douglas Harper oferă o etimologie a cuvântului englezesc pentru cannabis din greacă kannabis, care provine la rândul său dintr-un cuvânt scit sau trac, care este și sursa pentru canvas, adică țesătură în engleză.
Etimologii indo-europene
Bazându-se pe botanica, arheologia și istoria lingvistică a canabisului, Elizabeth Wayland Barber a concluzionat:
Oamenii din latitudinile mijlocii ale Europei și Asiei – și asta ar include primii indo-europeni (IE) – știau și foloseau cânepa încă din anul 5000 î.Hr. Deci, când grupurile IE au început să împrumute un nou cuvânt patru milenii mai târziu, trebuia să fi fost. pentru o nouă utilizare: drogurile. Vechile soiuri nordice de cânepă nu conțineau THC narcotic; iar mileniul al 2-lea a fost probabil prima dată când destui oameni au călătorit înainte și înapoi între Iran (unde a crescut) și Europa de Est pentru a putea răspândi un obicei , împreună cu sursa sa, cânepa purtătoare de THC. Și începutul mileniului I î.Hr. este tocmai când începem să găsim dovezi pentru fumatul de oală în noua zonă. [5]
Barber a analizat cuvinte înrudite pentru „cânepa” și „canabis” în limbile indo-europene și a propus o rădăcină etimologică a lui * kan(n)aB- (unde * B reprezintă un * p sau * b stop bilabial ). O reconstrucție proto-indo-europeană (PIE) * p este evidentă în multe subgrupuri IE:
albaneză ( kanëp )
armeană ( kanap )
Limbi baltice ( lituaniană kanãpė , letonă kaņepe și veche prusac knapios )
Unele limbi finnice ( ingrian kaneppi și estonă kanep ) au împrumutat cuvântul din baltică.
română (cânepă)
Limbi slave ( rusă konopljá , croată konoplja , bulgară konop și cehă konopĕ )
Cuvintele în limbile germanice ( veche engleză hænep , vechea norvegiană hampr și germană der Hanf ) se întorc la * hanap- , care, prin Legea lui Grimm, ar proveni dintr-o formă * kanab- , dar acest împrumut a precedat cultura romano-germanică . [6] O PIE * b reconstruită este evidentă în latină canabis ( latina vulgară * can(n)abum , * canaba ) din greacă kannabis , cel mai vechi termen înregistrat pentru drog, care a transcris un cuvânt scitic sau trac . Sciții vorbeau dialecte iraniene , iar au două cuvinte, reprezentate de sanscrită śaṇa- „un fel de cânepă” (din * kana- sau * kene- forme) și bhanga „canepă narcotică” (cf. bhang ). Din limbile uralică și turcă , Barber a citat Mari kene sau kine „cânepă”, ciuvaș kantär , turcă veche käntir , turcă kendir și kenevir și Karakalpak kenep . [7] O coroborare ulterioară provine din textele cuneiforme neo-asiriene ale mileniului I î.Hr. , „unde un cuvânt qunabu ( qunnapu , qunubu , qunbu ) începe să apară, pentru o sursă de ulei, fibre și medicamente”. [8]
Astfel, ipoteza bine cercetată a lui Barber implică două etape: în paleoliticul târziu și neoliticul timpuriu , un nume * ken- sau * kan- s- a răspândit în Asia limbile indo-iranienecu planta de cânepă, care a fost folosită pentru fibre și hrană; apoi, la începutul epocii fierului , „o versiune extinsă a acestui cuvânt, locală în Iran și, probabil, în nordul Indiei… răspândită cu varietatea purtătoare de droguri”. [8]
Michael Witzel sugerează o derivație finală atât a * kana, cât și a * bhang din limba (limbile) complexului arheologic Bactria-Margiana . [9]
Etimologii semitice
Antropologul semitic Sula Benet , de la Institutul de Științe Antropologice din Varșovia , a indicat că originea este cuvântul ebraic קַנַּבּוֹס ( qannabbôs ) kaneh bosm (קנה בושם). Benet, (cunoscut și ca Sara Benetowa) este citat spunând:
Asemănarea uluitoare dintre kanbosul semitic și canabisul scitic mă face să presupun că cuvântul scitic era de origine semitică. Aceste discuții etimologice se desfășoară în paralel cu argumentele extrase din istorie. Sciții iranieni erau probabil rude cu medii, care erau vecini ai semiților și ar fi putut asimila cu ușurință cuvântul pentru cânepă. De asemenea, semiții ar fi putut răspândi vestea în timpul migrațiilor lor prin Asia Mică.
Benet — în Book of Grass [10]
Cuvântul „gan-zi-gun-nu” este referit din tăblițe de piatră (care datează din 700 î.Hr.) care indică o legătură cu termenii estici și din estul apropiat pentru plantă ( gan-zi > ganja , gun-nu > qaneh ). Această substanță a fost folosită pentru vrăjitorie și prescrisă ca un remediu util pentru o varietate de afecțiuni, inclusiv depresie și impotență . [11]
Ebraica קַנַּבּוֹס ( qannabbôs ) din קְנֵה בֹּשֶׂם ( qěnēh bośem ) poate deriva din sumerian kunibu , [12] deși prezentul final -s nu pare a sumerianului (asia) ordinului inkka. Autoritățile de conducere în ceea ce privește etimologia atât a limbii germane, cât și a limbii ruse enumeră un înrudit sumerian. [13]
Raphael Mechoulam și colegii de la Universitatea Ebraică din Ierusalim sugerează o etimologie alternativă pentru canabis: canabis grecesc < arabă kunnab < siriac qunnappa < ebraică pannag (= bhanga în sanscrită și bang în persană). Ei explică că în ebraică, numai consoanele formează baza unui cuvânt, iar literele p și b sunt frecvent interschimbabile. Autorii cred că este probabil ca „pannag”, menționat în Biblie de profetul Ezechiel (27:17), să fie de fapt Canabis . [14] Termenul ebraic biblic qěnēh bośem , literalmente „trestie aromată” ( qěnēh- „trestie”, bośem- „aromatic”), probabil [15] se referă la canabis conform unor etimologi, [10] dar se crede mai frecvent că fie iarbă de lămâie, calamus sau chiar trestie dulce, din cauza problemelor larg răspândite de traducere. [16] Biblia ebraică o menționează în Exodul 30:23 , unde Dumnezeu îi poruncește lui Moise să facă un ulei sfânt din smirnă , scorțișoară , qěnēh bośem și cassia pentru a unge Chivotul Legământului și Cortul (și astfel Templul lui Dumnezeu din Ierusalim). [17] În mod remarcabil, acest ulei de ungere este o formulă specială din plante care funcționează ca un fel de lustruire și parfum pentru Chivot și Cort, iar Biblia interzice fabricarea și folosirea lui pentru a unge oamenii ( Exodul 30:31–33 ), cu excepția. al preoției aaronice ( Exod 30:30 ).
În altă parte, Biblia ebraică folosește pur și simplu „trestia” qānēh ca nume al unei plante în patru locuri al căror context pare să însemne „trestie de balsam” ca rășină parfumată, Isaia 43:24 , Ieremia 6:20 , Ezechiel 27:19 și Cântarea Cântărilor 4:14 . Numele ebraic „trestie de balsam” provine de la qěnēh (forma de construcție a substantivului qāneh ) înseamnă „trestie” sau „trestie”, iar bośem înseamnă „balsam” sau rășină „aromatică”. Este posibil ca ebraica să fi adaptat numele qannabbôs de la „trestie de balsam” qěnēh bośem ca înlocuitor pentru numele ambiguu „trestie”.
Referințele fără ambiguitate în ebraică sau aramaică la canabis sunt rare și obscure [ necesită citare ] . Siriacul are qanpa (un împrumut din kannabis) și tanuma (vezi Lexiconul cuprinzător aramaic.), dar niciunul nu se găsește în Peshitta, Biblia siriacă. Textele Ahiqar siriace târzii includ qanpa ca „frânghii de cânepă” (tunbei de-qanpa). Cuvântul ebraic qanbes, un cuvânt împrumutat din kannabis, este folosit în Mishnah ca cânepă [Kilaim 2:5; 5:8; 9:1,7; Negaim 11:2] în sensul unui component al îmbrăcămintei sau al altor articole.
Canabisul era un material comun printre evrei. Rochia de cânepă numită „ Simlah ” în ebraică [18] a fost purtată ca semn al celor smeriți. International Standard Bible Encyclopedia afirmă, de asemenea, următoarele:
„Materialul obișnuit pentru frânghii a fost cu siguranță inul ( cânepă )” [19]
Că pânza pentru corturi numită bait sha`r , adică „casa părului” era întinsă peste stâlpi cu funii din păr de capră sau cânepă . [20]
„Clasele mai sărace purtau probabil ambalaje făcute fie din in nealbit, fie din cânepă ” [21] (canepa, din nou, fiind Simlah). [18]
În ce cred creștinii că se traduce Kaneh Bosem?
Întrebat acum 1 an, 6 luni
Modificat acum 1 an, 6 luni
Vizualizat de 2k ori
1
Mi-a atras atenția că există o mare dezbatere pe internet cu privire la ingredientele „uleiul Sfântului Maslu”, unii spunând că Kaneh Bosem se traduce prin canabis.
Am fost destul de surprins să aflu că această credință este susținută de Centrul de Cercetare Ebraică Antică.
Centrul de Cercetare Ebraică Antică
Expresia ebraică qaneh bosem poate fi definită ca „o plantă de stuf rășinoasă aromatică” și este descriptivă pentru planta de canabis. Așa cum cuvântul „scorțișoară” este derivat dintr-o origine semitică; este posibil ca „cannabisul” să fie și de origine semitică. Canabisul era cunoscut și folosit în Orientul Apropiat pe vremea poporului evreu.
Gardianul
Am fost șocat să aflu că această afirmație a fost documentată în ziarul The Guardian, care este un ziar național britanic.
Isus „s-a vindecat folosind canabis”
The Times of Israel
Afirmația este susținută în continuare de Times of Israel.
Știți că „cannabis” provine din cuvântul ebraic „קנבוס” (“KaNaBoS”)? Și קנבוס provine de fapt din termenul biblic antic, „קנה בשם” (“KaNeH BoSeM”), unul dintre ingredientele uleiului pentru ungere delimitat în Exodul 30:23!
Wikipedia
Abia când am ajuns la Wikipedia, am aflat că există oponenți acestei teorii, precum rabinul Aryeh Kaplan.
Rabinul Aryeh Kaplan notează că „Pe baza pronunției înrudite și a lecturilor Septuagintei, unii identifică Keneh bosem cu canabisul englezesc și grecesc, planta de cânepă. Benet a susținut că echivalarea Keneh Bosem cu trestia dulce ar putea fi urmărită la o traducere greșită în Septuagintă, care l-a confundat pe Keneh Bosem, denumit mai târziu „cannabos” în Talmud, ca „kalabos”, o plantă obișnuită de trestie de mlaștină egipteană.
Youtube
Afirmația că cannabisul a fost unul dintre ingredientele „uleiul Sfântului Maslu” este făcută și într-un videoclip de pe youtube. Kaneh Bosm Povestea ascunsă a canabisului în Vechiul Testament
Întrebare
În ce cred creștinii că se traduce Kaneh Bosem?
Îmbunătățiți această întrebare
Urma
editat 11 septembrie 2022 la 11:59
a întrebat 11 septembrie 2022 la 11:35
29911 insignă de aur22 insigne de argint88 insigne de bronz
„susținut de nimeni altul decât Centrul de Cercetare Ebraică Antică” Se vrea asta să fie o mare problemă? Nu este doar site-ul personal al unui tip? Care sunt calificările lui Jeff A. Benner? Oh, văd că el este responsabil pentru una dintre „traducerile” mecanice . Îmi pare rău, dar asta îl descalifică destul de mult ca expert în ebraică (pentru că toți experții recunosc existența polisemiei și contextul contează pentru înțelegerea sensului).
– curiousdannii ♦
Votat favorabil. Informativ si apreciat. Nu pot înțelege votul în contra, eu însumi. Răspunsul excelent al lui Mike a fost de asemenea votat.
– Nigel J
Dacă doriți doar să știți cum să traduceți cel mai bine expresia, atunci aceasta ar fi mai bine migrată la Hermeneutica biblică , după ce ați editat-o pentru a nu fi destinat creștinilor.
– curiousdannii ♦
1 Răspuns
Sortate dupa:
4
Pentru ca vreun iubitor de canabis să nu fie prea entuziasmat, partea qâneh a acestei fraze compuse pare să indice tulpina sau tulpina unei plante asemănătoare stufului:
Definițiile ebraice ale lui Brown-Driver-Briggs
stuf, tulpină, os, balanțe 1a) tulpină 1b) plantă de apă, stuf 1c) calamus (tuf aromat)
Dacă cineva a văzut vreodată o plantă de canabis crescută, este greu de imaginat că o numim trestie. Chiar arată mai mult ca un tufiș decât orice. Canabisul este imaginea de sus, iar Calamagrostis/Reed Grass este în partea de jos.
Dacă cannabisul este în vedere aici (ceea ce pare puțin probabil), s-ar referi în mod specific la tulpina plantei și nu la frunze sau muguri. Tulpina sau tulpina de canabis conține foarte puțin, dacă este deloc, CBD, THC sau oricare dintre compușii chimici „doriți”.
Acest lucru nu este pentru a minimiza utilizările medicinale ale plantei de canabis, ci doar pentru a spune că era puțin probabil să fi fost folosită în amestecul de ulei pentru Sfântul Maslu pentru uz templu. Până la urmă, de ce să freci Chivotul Legământului, altarul, sfeșnicele etc. cu compuși medicinali sau psihotropi?
În plus, chiar dacă cannabisul este planta de referință, articolele care trebuie folosite în închinarea templului și, într-adevăr, preoția și templul însuși sunt depășite de venirea lui Hristos către care se îndrepta totul.
Creștinii nu folosesc „untdelemnul pentru ungerea sfântă” pentru a sfinți nici obiecte, nici oameni. Sfințirea sub Noul Legământ este lucrarea Duhului Sfânt. Nu este nevoie de canabis.
În "Planta miraculoasă divină": Kaneh Bosm alias cânepă, canabis, marijuana, Ed Rychkun vă poartă într-o călătorie care scoate la lumină situația celei mai unice și controversate plante de pe planetă. Veți găsi în această carte un compendiu al istoriei și evoluției ciudatei și uimitoarei plante dioice Cannabis. Timp de mii de ani de utilizare sacră și tradiție, planta Keneh Bosm a oferit în mod gratuit puterea sa de uleiuri și elixiruri vindecătoare. Gândită ca un dar divin al zeilor, Keneh Bosm a fost folosită de Iisus ca ulei de ungere și elixiruri de vindecare pentru a crea miracole. În forma sa de fum, a oferit religiilor antice un mijloc de conștientizare superioară a conexiunii divine și de descoperire de sine. În secolul trecut, cunoscut sub numele de Cannabis, a căzut în dizgrație pentru a deveni duo-ul Dope and Rope numit Marijuana și Hemp. După ce a fost interzisă pe motiv că marijuana era un drog periculos care crează dependență și nu avea nicio valoare medicală, în 2005, guvernul SUA a depus un brevet pentru a dezvolta noi medicamente antioxidante, aderând în același timp la declarația sa că nu are nicio valoare medicală; arestând 8,2 milioane de persoane din 2001 până în 2010. Odată cu descoperirea endocannabinoizilor și a sinergiei homeostatice a sistemului endocannanbinoidian uman a venit și descoperirea a sute de compuși cu efecte mentale și fizice de anvergură asupra minții și corpului uman. În condițiile în care 162 de milioane de adulți din întreaga lume riscă legile penale pentru a recolta, cerceta și utiliza această plantă unică în scopuri recreative și pentru rezultate medicale miraculoase, s-a constatat că nu numai că este o poartă de acces la o conștiință mai înaltă, dar oferă și mijloacele de vindecare a sute de boli, inclusiv a cancerului, prin stimularea sistemului endocannabinoid al organismului pentru a sprijini homeostazia și vindecarea. Ed explică și face referințe la o multitudine de noi cercetări la nivel mondial care susțin mii de soluții ecologice pentru alimente, energie, combustibil și produse industriale care ar putea avea un impact asupra planetei și ar putea ajuta la curățarea căii distructive a industrializării omului. Fiind o plantă miraculoasă divină, cercetările au descoperit sute de compuși care sunt o oglindă a sistemelor umane găsite pentru a promova homeostazia și bunăstarea până la nivel neurologic și celular. S-a constatat că faimosul drog THC produce o stare alterată egală cu cea care precede cazurile de vindecare miraculoasă de succes, coborând undele cerebrale la Alfa și eliminând cascadele de stres ale axei HPA din organism. Zilnic se descoperă revelații incredibile care indică puterea uleiurilor CBD/THC și a formelor acide de CBDa/THCa. Această carte oferă peste 400 de referințe pentru a vă conduce într-o călătorie din istoria antică până la revelațiile actuale despre planta Cannabis. Veți ajunge să înțelegeți latura pozitivă a acestei plante unice pentru a vedea de ce poate fi cea mai importantă redescoperire medicală din toate timpurile; și de ce este cu adevărat Planta Miracolului Divin. Veți înțelege cum vă poate fi benefică această plantă. Ed încheie cu Epilogul său, care arată cum efectul medicamentelor de prescripție neaturale creează un efect de anturaj negativ și cum a implementat soluția sa homeostazică bazată pe ulei de canabis pentru a realiza o abordare holistică de vindecare; ceea ce el și alți profesioniști ajung acum să realizeze ca fiind cea mai mare descoperire medicală din toate timpurile. "Imaginați-vă o plantă care a locuit pe această planetă timp de mii de ani, una cu atmosfera noastră, servind nevoilor de bază ale omului, fiind descoperită că există în fiecare dintre noi ca propriul nostru sistem Endocannabinoid. Este cu adevărat o plantă miraculoasă divină. Sunt atât de recunoscător și recunoscător că am ocazia de a îmbunătăți viața fiecărei ființe umane și de a dezvolta produse pe bază de canabis și cânepă pentru a eradica durerea și pentru a îmbunătăți sănătatea omenirii și a planetei noastre, Mama Pământ. Ed Rychkun are înțelepciunea, previziunea și dedicarea față de noi toți, aducându-ne Planta Miracolului Divin. Dumnezeu să ne binecuvânteze pe fiecare dintre noi, citind această carte și luând măsuri pentru o viață mai sănătoasă și mai fericită prin intermediul Canabisului." Robert DiDonato, CEO, International Sovereign Treaty Co.Good Earth Hemp Company .
Halāhala
(sanscrită हलाहल)
sau Kālakūṭa (sanscrită कालकूट,
)[1] este numele unei otrăvi în mitologia hindusă. Ea a fost
creată din Oceanul de Lapte atunci când devas și asura l-au
zvântat (vezi Samudra Manthana) pentru a obține amrita, nectarul
nemuririi.
Din acest episod au fost recuperate 14 ratnas
(comori) diferite, care au fost distribuite între cele două
clanuri. Dar înainte ca amrita să se poată forma, s-a produs
Halāhala, care a început să rănească ambele părți. Cum nimeni
nu mai putea suporta aburii letali emanați de otravă, atât devas,
cât și asura au început să se prăbușească din cauza asfixiei.
Au alergat după ajutor la Brahma, care i-a sfătuit să ceară
ajutorul lui Shiva. Ambele părți au mers la Muntele Kailash și
s-au rugat lui Shiva pentru ajutor.
Shiva a ales să consume
întreaga otravă și astfel a băut-o. Soția sa, zeița Parvati, a
fost alarmată, deoarece a apucat gâtul soțului ei cu ambele mâini
pentru a împiedica otrava să ajungă în stomacul său, ceea ce i-a
adus epitetul Viṣakaṇṭha (cel care a ținut otrava în gât).
Otrava i-a învinețit gâtul. Prin urmare, el este cunoscut și sub
numele de Nīlakaṇṭha[2] (cel cu gâtul albastru).
Cânepa în
antichitate
Istoria cânepii utilizare antică în multe
culturi
Timp de mii de ani, planta de cânepă a fost o
resursă importantă pentru diverse populații din întreaga lume.
Planta este deseori menționată ca fiind "combustibilul
societăților preindustriale". Se știe, de exemplu, că în
Siberia, în urmă cu 5000 de ani, cânepa era folosită pentru hrană
și pentru textile. În China, puterea cânepei a fost folosită în
medicina tradițională.
Istoria cânepei olandeze
Navă cu
pânze de cânepă și frânghii de cânepă în Țările de Jos
În
Țările de Jos, cânepa a fost deosebit de importantă în secolul
al XVII-lea. La acea vreme, peste 2000 de nave duhovnicești navigau
pe mări, fiecare folosind între 50 și 100 de tone de cânepă.
Fibrele plantei nu erau folosite doar pentru a face frânghii
puternice, ci și pentru a țese pânzele. Cu toate acestea, apariția
navigației cu aburi, precum și procesul de producție a cânepei,
care necesita multă forță de muncă, au anunțat un declin al
cânepei la sfârșitul secolului al XVIII-lea.
